Istoria Campanilei San Marco

Un far născut din apă (sec. IX–X)

Istoria Campanilei începe cu o problemă practică: cum să te orientezi pe o lagună plată și cețoasă. În jurul anului 888 d.Hr., sub dogele Pietro Tribuno, Veneția a demarat construcția unui turn de veghe pe fundații — se spune — de structuri romane antice. Trebuia să servească drept reper pentru cei care veneau pe mare și punct de supraveghere pentru oraș.

Lucrările au continuat timp de secole, cum era firesc pentru marile construcții medievale. Fundațiile au fost finalizate în primele decenii ale secolului al X-lea, dar turnul a prins formă încet, șantier după șantier, doge după doge.

De la turn de veghe la clopotniță (sec. al XII-lea)

La mijlocul secolului al XII-lea, turnul a fost înălțat până la circa 60 de metri sub dogele Domenico Morosini. Puțin mai târziu, între 1156 și 1172, au fost construite sala clopotelor și partea superioară, atribuite meșterilor conduși de Niccolò Barattieri — același inginer legat de celebrele coloane din Piazzetta San Marco.

Din acel moment, turnul nu a mai fost doar un far: a devenit clopotnița bazilicii și, practic, ceasul sonor al Republicii. Clopotele sale reglau ziua tuturor, de la senatori la meșteșugari.

Fațada renascentistă și îngerul (sec. al XVI-lea)

La începutul secolului al XVI-lea, Campanila a căpătat înfățișarea pe care o cunoaștem astăzi. După daunele provocate de fulgere și cutremure, vârful a fost renovat cu sala de piatră albă, tamburul decorat și cupola piramidală. În 1513 a fost plasată în vârf statuia arhanghelului Gavriil, aurită și capabilă să se rotească după vânt.

La poalele turnului, între 1538 și 1546, Jacopo Sansovino a realizat rafinata Loggettă din marmură, o mică bijuterie renascentistă ce servea drept loc de întâlnire al nobililor. În 1776, turnul a primit un paratrăznet, printre primele din Italia, pentru a-l proteja de fulgerele care îl mai loviseră de câteva ori.

14 iulie 1902: prăbușirea

În dimineața zilei de 14 iulie 1902, după câteva zile în care se observaseră fisuri îngrijorătoare, Campanila s-a prăbușit în sine. A fost un colaps aproape «blând»: turnul s-a înfoldat într-o grămadă de cărămizi fără să lovească Bazilica, care a suferit daune minime. Mai ales, nu au existat victime umane. Singura victimă, povestesc cronicile, a fost pisica paznicului.

S-a salvat și Marangona, clopotul cel mare, recuperat intact din ruine. Loggetta lui Sansovino, strivită de prăbușire, a fost apoi răbdător recompusă bucată cu bucată.

«Acolo unde era și cum era»: reconstrucția

Chiar în seara prăbușirii, consiliul municipal a hotărât reconstruirea Campanilei «acolo unde era și cum era»: în același loc și cu același aspect. Era o declarație de dragoste pentru un simbol, dar și o alegere tehnică curajoasă.

Noul turn a fost construit cu criterii moderne — fundații consolidate, structură interioară ușurată — dar fidel formei renascentiste. Lucrările au durat zece ani. Campanila a renăscut și a fost inaugurată pe 25 aprilie 1912, ziua Sfântului Marcu, exact o mie de ani după punerea fundațiilor originare.

Cronologie esențială

Campanila astăzi

Din 1912, turnul domină din nou Piazza, identic ca aspect dar mai solid în structură. Liftul instalat în 1932 l-a făcut accesibil tuturor, transformându-l din clopotniță în belvedere de masă. Astăzi este unul dintre cele mai vizitate locuri din Veneția și, pentru mulți, prima etapă pentru a înțelege geografia orașului.

A cunoaște istoria sa schimbă urcarea: când ajungi în vârf și vezi Marangona, știi că acel clopot a sunat pentru Republică, a supraviețuit unei prăbușiri și s-a întors la locul lui. Pentru cifre și structură, mergi la pagina înălțime și date; pentru organizarea vizitei, vezi program și prețuri.